Cercetătorii au reușit să cloneze doi pui de dihor: Cum salvează specia această reușită

de: Ozana Mazilu
01 05. 2024

Cercetătorii au reușit să cloneze doi pui de dihor – botezați Noreen și Antonia – din celule care au fost înghețate acum aproape 40 de ani, un mare pas în eforturile continue de a readuce specia lor din apropierea extincției.

„Reînvierea” dihorului

Potrivit unui articol din The Washington Post, cei doi dihori s-au născut anul trecut, conform unui anunț făcut recent de Serviciul de Pescuit și Vânătoare din Statele Unite. Ambii sunt dihori cu picioare negre, care rămân unele dintre cele mai amenințate mamifere din America de Nord.

Conform raportului, întreaga specie depinde doar de șapte strămoși individuali de dihor, o plajă genetică extrem de mică care ar putea amenința existența sa viitoare, mai ales în fața schimbărilor climatice.

„Diversitatea genetică este crucială pentru rezistența la schimbările de mediu,” a declarat Megan Owen, vicepreședinte al științei conservării la Diego Zoo Wildlife Alliance, care s-a asociat cu Serviciul de Pescuit și Vânătoare, pentru WaPo.

„Practic, este materia primă a evoluției adaptive”.

Viitorul speciei

Într-un efort de a asigura viitorul speciei, cercetătorii au colectat celule de la o femelă de dihor, numită Willa, în 1988, la San Diego Zoo Wildlife Alliance. Eșantioanele au făcut parte dintr-un întreg „Zoo înghețat”, care este format din aproximativ 10.000 de culturi de celule vii, spermă și embrioni ai aproape 1.000 de specii, inclusiv o specie dispărută de pasăre hawaiiană.

Dihorii cu picioare negre au fost supuși unor provocări serioase, suferind din cauza activității umane tot mai intense, răspândirii bolilor și eradicării marmotelor de prerie, care alcătuiesc uimitorul 90 la sută din dieta lor, conform Serviciului Parcurilor Naționale.

Prima încercare de a readuce specia folosind aceste celule a eșuat în 2020, după ce o femelă născută nu s-a înțeles cu alți masculi. Din cauza altor probleme de sănătate care, se pare, nu erau legate de faptul că ea fusese clonată, nu a putut da niciodată naștere.

Noreen și Antonia, însă, care s-au născut acum aproape un an, ar putea schimba lucrurile. Cercetătorii speră să înceapă să-i înmulțească mai târziu în acest an.